” Când ne-am mutat în Virginia de vest, chiar înaintea ultimului meu an de liceu, mă resemnasem să am de-a face cu accente ciudate, acces intermitent la internet și teribil de multă plictiseală… până când am dat cu ochii de vecinul meu sexy, înalt și cu ochii de un verde straniu. Lucrurile păreau deja să meargă mai bine.

Și pe urmă a deschis gura. Daemon este enervant. Arogant. Îmi vine să-l omor. Nu ne întelegem deloc. Absolut deloc. Dar când un strain mă atacă și Daemon efectiv face timpul să încremenească doar cu o simplă mișcare a mâinii, ei bine, ceva… neașteptat se întampla. (...) ”

Data apariției: Decembrie 2014

Autor: Jennifer L. Armentrout

Gen: SF/Fantasy

Nr. pagini: 384

    Obsidian este genul ăla de carte care te face să ai două stări după ce o termini de citit:

1. Povestea este adevarată, iar când o să pleci maine spre școală/liceu/facultate/serviciu te vei întâlni cu Katy, Daemon sau Dee pe stradă.

    ...sau dacă ești mai îndrăzneț...

2. Tu ești unul dintre personajele principale și trebuie să-ți păzești încontinuu spatele de nemernicii de arumi.

    Am ales din pură întâmplare acest volum, probabil mă plictisisem de Albastru de safir și tot fantasy-ul, calătoriile lor în trecut, și nu mare mi-a fost uimirea când am început să citesc și am descoperit că Obsidian nu este un roman de dragoste obișnuit (așa cum credeam inițial- nu citisem nimic despre el, nici descrierea) ci un SF de.. dragoste? Nici nu știu. 

    Sincer, toate împusăturile personajelor principale de sex opus (Katy și Daemon), atragerea și respingerea continuă, magneții ăștia doi care se înjură și ajung să se sărute cum doar în filme și seriale vezi. Toată treaba asta mă face ca atunci când îl văd pe prietenul meu să îi spun ”Javră”, iar el ar trebui să sară pe mine excitat. Nu este o idee prea bună, nu? La ei merge de fiecare dată, dar asta face o poveste interesantă, nu? 

    Personajele principale sunt foarte bine conturate, atât de bine încât le poți vedea în față. Este una dintre puținele cărți pe care le ”vizualizez în întregime”, pagină cu pagină, paragraf cu paragraf.

    Uf, sunt atât de entuziasmată încât nu-mi găsesc cuvintele, iar recenzia asta e nebunie. 

    Nu-mi plac romanele SF, nu-mi plac poveștile cu extratereștrii, roboți, etc-etc, dar cartea asta m-a fașcinat și m-a ținut în priză până la ultimele propoziții:

    ”- Sper că-ți dai seama că imi plac provocările.

    Am râs și m-am întors spre ușă, după care l-am salutat cu un deget.

    - Și mie, Daemon. Și mie.”

    Acțiunea este concentrată, de asemenea, și pe lupta extratereștrilor buni cu cei răi (arumi) - de fapt cred că ăsta este un pretext pentru a face o poveste romantica între doi adolescenți mai captivantă, este imposibil de interesantă -, iar tânăra Kate este prinsă în toate astea deoarece Daemon a lăsat pe ea un fel de lumina care îi atrage pe cei răi. Totul e simplu, dar foarte incitant. 

    Avem aventură, romantism, sarcasm, umor, SF, băiat frumos. Eu spun că este un roman chiar reușit și de abia astept să încep volumul 2 (asta după ce mai fac și ceva pentru facultate, din cauza lui am cam rămas în urmă, nu cu mult, dar se simte)

    Citate: 

    ”Față frumoasă. Corp frumos. Caracter oribil. Sfânta treime a băieților sexy.”

    ”- Am ajuns la concluzia că în general oamenii frumoși,  adică cei cu adevărat frumoși, și pe dinăuntru și pe dinafară, nu sunt niciodată conștienți de efectul pe care îl produc.”