luni, 27 iulie 2015

Recenzie - Harry Potter şi Piatra Filozofală (J.K. ROWLING)

Nostalgie şi zile caniculare de vară. 

Nu ştiu cu exactitate de ce am început să citesc cartea asta. Poate pentru că simţeam nevoia să savurez o lectură simplă şi plină de aventură, sau poate pentru că a apărut în anul în care am venit pe lume, sau poate pentru că au trecut 18 ani de atunci şi nu voi uita niciodată zilele de Crăciun, cam prin anii 2003-2004, când era imposibil să nu dea Harry Potter pe PROTV.
M-am tot învârtit şi am decis să încep, şi să termin, cât mai repede seria Harry Potter, dar mai ales să aştept cu sufletul la gură piesa de teatru ce va apărea în 2016 în Londra - Harry Potter And The Cursed Child.



Nu cred că este cazul să povestesc, sau să.. Nici nu ştiu ce să scriu pentru că posibilitatea ca cineva să nu fi citit cartea pe aici, sau să nu fi văzut măcar filmele, este infimă.

Prima dată am crezut că nu o sa mă atragă, că o să fie la fel ca Hobitul (din care am citit 10 pagini şi am lasat-o baltă), dar nu a fost aşa. Cartea este super, iar faptul că am văzut filmele acum ceva vreme (chiar vara trecută am făcut un maraton cu toate filmele), mă ajută să-mi imaginez totul în detaliu.
Mă simt ca un copil când o lecturez şi nu voi ezita să o laud niciodată, indiferent de vârstă - face parte din copilăria noastra (îmrepună cu mouse-ul cu bilă, adidaşii cu luminiţe etc).

Iar dacă v-a apucat nostalgia, aici un link cu 90's kids- childhood nostalgia.




Cred că mulţi dintre voi au citit deja seria, aşa că, nişte păreri nu strică niciodată.

sâmbătă, 11 iulie 2015

The Sick Book Tag!

Helloooouu la toată lumea!
Nu, n-am murit, nici mult nu mai aveam, dar, am revenit în forţă (sau cel puţin asta vreau să cred pentru că în scurt timp am admiterea la facultate şi nu voi rata vacanţa asta -cel puţin, din nou, asta vreau să cred-).


A fost o perioadă stresantă şi nu din cauza faptului că, vai Doamne, ai de învăţat mult, ci din cauza faptului că nu ştii ce o să se întâmple, cum o să decurgă lucrurile (da, vorbesc de bac). Dar am trecut şi peste asta şi totul a fost în regulă. 

Cel mai frumos mod de a redeschide un blog după bac este o leapşa de la Dreams Have Wings.

1. Diabet. O carte dulce, extrem de dulce. 
Dulce? Not my type, honey.

2. Varicela. O carte pe care ai citit-o odata, dar nu o vei mai deschide vreodata.
Dispăruţi şi toate lecturile obligatorii de la şcoală.

3. Gripa. O carte contagioasa care s-a raspandit ca un virus.
The fault in our stars. Cred că din cauza asta nici nu am putut să o citesc. 

4. Ciclul. O carte pe care o citesti în fiecare luna, an sau mai des.
Hihihi. Cine mă urmăreşte de ceva timp ştie că este vorba de seria Instrumente Mortale şi mai nou Ultimul Avanpost

5. Insomnia. O carte care te-a tinut treaz toata noaptea.
Jocurile foamei
 + mă trezeam cu o oră mai devreme înainte să plec la liceu ca să apuc să citesc cât mai mult din ea. (I don't know why)

6. Amnezie. O carte pe care ai uitat-o si a esuat in a lasa o impresie puternica in mintea ta.
Seria Dispozitive infernale. Mi-a plăcut foarte mult, dar acţiunea este în ceaţă. 

7. Astm. O carte care ti-a luat respiratia (care te-a impresionat).
Mâine de Musso. A fost genială!

8. Malnutritie. O carte care te-a lipsit de a mai vrea sa mananci. 



9. Boala "calatoare". O cartea care te-a luat intr-o "calatorie" prin timp si spatiu.
Mâine. Cred că este exemplul cel mai potrivit. 


Aceasta a fost leapşa -una destul de interesantă. De abia astept tag-urile de vară!! 
Dau leapşa mai departe lui Malina M şi Ralu şi oricui mai doreşte să o facă. Nu vă sfiiţi, nu vă sfiiţi!