vineri, 23 decembrie 2016

Recenzie: Eu sunt fiica lui Rembrandt (LYNN CULLEN)

Inspirată din viața unui personaj istoric real, având în fundal o dramă de familie și imaginea neasteptată a unui triunghi amoros, Eu sunt fiica lui Rembrandt spune povestea încercărilor unei tinere de a ieși în lume, de a scăpa din umbra tatălui ei: un pictor genial, în același timp un om imprevizibil și neînțeles precum întâmplările vieții.
După ce mama îi moare de ciumă și fratele pleacă să se stabi­lească într-un loc îndepărtat, Cornelia van Rijn, o fată de nici 14 ani, își dă seama că nu mai are nici un prieten sau confident, cu excepția tatălui ei, un om foarte dificil. Ajuns în dizgrația clasei privilegiate din Amsterdam pentru că refuza să-și ajusteze arta la gusturile patronilor culturali, Rembrandt van Rijn e acum, din câte se bârfește, la un pas de nebunie și nu o mai are decât pe fiica lui. Însă și ea e bântuită de propriile secrete scandaloase, găsindu-și bucuria doar în întâlnirile tainice cu Carel, fiul unui magnat al comerțului naval. Dar în viața ei mai este cineva: Neel, ultimul ucenic al tatălui său, al cărui devotament nezdruncinat față de Rembrandt o uimește și o emoționează profund. Eu sunt fiica lui Rembrandt se sprijină îndeaproape pe evenimentul istoric, pe fundalul căruia creează un scenariu despre maturizarea și emanciparea unei femei de sub umbra copleșitoare a tatălui ce amenință să îi eclipseze toate visele.



      A fost primul roman istoric ficțional pe care l-am citit și am rămas surprinsă, Mi-a plăcut în mare parte, povestea este una cu totul specială iar autoarea chiar a reușit să mă aducă și pe mine alături de Cornelia în Amsterdamul anilor 1600.

      Cornelia este o fată de doar 14 ani, dar înțelepciunea ei a ajutat-o enorm în multe momente. Nu știu dacă și asta este ficțiune, sau copilele din zilele acelea erau chiar atât de istețe și mature. Fiind nevoită să stea mai mult pe lângă tatăl ei, să facă mâncare și treburile casei după moartea mamei, tânăra Cornelia nu prea cunoaște parte bună a orașului. Într-o zi când îi fură tabloul tatălui ei pentru al vine la îndemnurile fratelui ei, Cornelia îl întâlnește pe Carel. Diferența dintre ei este semnificativă, iar într-o lume în care verișorii se căsătoreau doar ca moștenirea să rămână tot în familie, se subînțelege că această relație nu are nici o șansă. Copil fiind își pune baza pe sentimente nu rațiune, iar când are nevoie cel mai mult de el, tânărul îi închide ușa în față. 

      Singurul care rămâne lângă ea în tot acest timp, este Neel, elevul tatălui ei și singurul. Nu este de mirare că a rămas când toți îl criticau pe Rembrandt pentru picturile sale, ci chiar se poate vedea de la începu că Neel este acolo pentru Cornelia. Și ea observă, dar nu bagă în seamă și are momente când fuge de el. 

      Când cea de-a doua persoană din familia ei moare din cauza ciumei, Cornelia fuge, iar singurul care o primește în casa lui este Nicolaes Bruyningh, unchiul lui Carel, care are un secret bine ascuns și pe care îl împărtășește cu tânăra. Este un lucru care îi poate salva viața și care îi poate transforma visele în realitate, dar îl refuză și alege să rămână ”fiica tatălui ei”. 

      Povestea Corneliei van Rijn este într-o continua ascensiune, iar sfârșitul este exact cum te-ai aștepta să fie. O carte frumoasă, o poveste intersantă despre decadența unui pictor renumit și puterea acestuia de ași urma destinul fără a lua în considerare posibilitatea de a fi altfel la dorința celorlalți.

3/5

” Arunc o privire spre rochia mea cafenie de lână și șorțul subțire, apoi la Tata, cu surtucul punctat cu vopsea, pătat cu bere, strâmt de stă să-i plesnească pe burtă, cu urmele însângerate de brici pe bărbie. Alcătuim o apariție ridicolă - doi cerșetori și un cărucior cu vechituri - în timp ce ne apropiem de treptele pridvorului. ”

” Mă gândesc la ziua când a venit să-și comande la el portretul un negustor de la Compania Indiilor de Est. Când a văzut tablourile de pe pereți, a spus că dorea ceva mai modern, mai neted, mai puțin încărcat cu cocoloașe. Tata a aruncat după el cu un castron, ratându-l la un fir de păr și țipând că-i dă el cocoloașe. ”

” - Contrastul între lumină și întuneric, primul principiu al picturii. Ce e lumina fără întunericul care o scoate în evidență? La fel e și cu bucuria și durerea. Cum poți savura bucuria dacă n-ai cunoscut niciodată durerea? ”

” Tata este, pentru mine, o carte închisă. El va rămâne sus, abandonat de Dumnezeu și de mine, un om bătrân cu tablourile lui. Eu voi sta jos cu rufele mele, cu cărțile și motanul. Vom exista în aceeași locuință, dar vom trăi singuri, deși nu ne despart decât niște pereți umezi, mândria noastră și trecutul nostru. ”

sâmbătă, 10 decembrie 2016

Recenzie: Requiem, seria DELIRIUM #3 (LAUREN OLIVER)

A treia parte din trilogia Delirium.
Poate că o luăm razna din cauza sentimentelor noastre. Poate că dragostea chiar e o boală și ne-ar fi mai bine fără ea. Dar am ales un alt drum. Și, în fond, acesta e rostul evitării operației: să fim liberi să alegem.
Liberi să alegem inclusiv ce e greșit.
Data apariției: Noiembrie 2015
Autor: Lauren Oliver
Gen: YA
Nr. pagini: 384


      Al treilea și ultimul volum din seria Delirium își împarte acțiunea pe două fronturi total diferite: frontul Lenei și frontul Hannei. În timp ce prima încerca să își mențină puterile într-o luptă continuă pentru supraviețuire în Sălbăticie, cea de-a doua dormea într-un pat moale, fără vise.
      După ce descoperă că Alex este în viață, Lena știe că alegerea dintre el și Julien nu este tocmai o idee bună și nici nu ar putea să o facă. Hana realizează, la rândul ei, că această căsătorie programată cu mult timp în urmă o să-i aducă doar nefericire.
       Una este liberă, cealaltă vindecată.

     Din păcate trebuie să-mi încep părerea cu ceva negativism. Nu mi-a plăcut Requiem, mi s-a părut că Lauren nu a avut timp să scrie mai mult, iar cartea la sfârșit este pur și simplu tăiată. Nu știu ce s-a întâmplat acolo, dar a fost o dezamăgire cruntă. Aproape o promisiune că nu o să mai fac greșeala de a citi ceva al autoarei. 
     Credeam că va fi una dintre seriile mele favorite...
      Cuprinsul a fost okay, am cam tras de mine să-l parcurg. Majoritatea lucrurilor se întâmplă în Sălbăticie, ceea ce ar fi putut fi si mai interesant. Poate exagerez, dar voiam parcă mai multă acțiune din partea triunghiului amoros. Începuse bine, dar pe parcurs s-a cam stricat. Am crezut că își revine la sfârșit, dar la sfârșit nu s-a întâmplat nimic. 
     Nu știu dacă se observă, dar sunt mai revoltată decât ar trebui să fiu. Am iubit primul volum, dar l-am urât pe ultimul. Măcar dacă murea unul dintre ei, dar nici măcar atât! Am urmărit acțiunea cu sufletul la gură ca să rămân cu ochii în soare, dar poate așa trebuia să fie - să îți imaginezi tu cum ar fi sfârșitul, ceea ce e o prostie. 
      Mă așteptam la mai mult.. Mult mai mult. Dacă mai există o continuare și eu nu știu, vă rog să mă anunțați.
      Ultimul capitol este narat de Alex mărturisind că singurul lucru care l-a ținut în viață a fost Ea, dar atât. Nici un fel de continuare sau măcar o mică ideea despre ce s-a întâmplat după ce și-au împărtășit iubirea, iar ea a fugit cu Grace la zidul unde era Julien.
      Am nevoie de o pereche de ochelari heliomați pentru că Lauren chiar m-a lăsat cu ochii în soare. Ba dum tss!
2,5/5

”Mereu suntem împinși pe un drum sau altul (...)Dar poate că fericirea nici nu stă în alegeri. Poate că stă în ficțiune, în a te preface: că oriunde am ajunge, acolo am vrut, de fapt, să ajungem.„

”E o poveste monstruoasă, în care el s-a întors la mine sub forma unei ființe născute din teroare, făcută bucăți și apoi lipită la loc, plină de ură. Dar mă voi trezi, iar el va fi aici, întreg, din nou al meu.”

”— Ea nu e responsabilitatea ta, zice pe un ton neutru.
În loc să mă facă să mă simt mai bine, răspunsul lui înrăutățește lucrurile. În ciuda celor întâmplate în noaptea asta, un lucru stupid, simplu, mă face să îmi vină să plâng: nu a negat că e iubita lui.(...)
Mi-am regăsit furia. Mă agăț de ea, o las să mă tragă după ea, mergem mână în mână.
— Și de ce îți pasă? Mă urăști.
Alex se uită la mine.
— Chiar nu înțelegi, nu?
Vocea lui e dură.(...)
— Nu înțeleg ce?
— Las-o baltă.”

”Oamenii nu ar trebui să se schimbe. Asta e frumusețea găsirii unei perechi, oamenii pot fi aduși împreună, preocupările lor pot fi făcute să se intersecteze, diferențele dintre ei minimizate. Asta promite vindecarea. Dar e o minciună.”

”Acesta e trecutul: se mișcă, se apropie, se îndepărtează. Dacă nu ești atent, te va îngropa. Este unul dintre scopurile operației: mătură tot, îndepărtează trecutul și toată durerea. Dar vindecarea funcționează diferit la fiecare; și nu funcționează perfect.”

”Dărâmați zidurile.
În fond, asta e ideea. Nu știi ce se va întâmpla dacă dărâmi zidurile; nu poți vedea prin ele pe partea cealaltă, nu știi dacă vei obține libertate sau ruină, soluții sau haos. Ar putea fi raiul sau distrugerea.
Dărâmați zidurile.
Altfel, s-ar putea să trăiți unul lângă altul în teamă, construind baricade împotriva necunoscutului, rostind rugăciuni care să vă apere de întuneric, spunând versete ale fricii și ale opresiunii. Altfel, s-ar putea ca niciodată să nu cunoașteți iadul, dar nu veți găsi nici raiul. Nu veți ști ce înseamnă aerul proaspăt și zborul.”

duminică, 4 decembrie 2016

Câștigător concurs!

      E puțin cam târziu, dar de abia acum am apucat să mă pun în fața calculatorului. Mulțumesc celor care au participat (au foat foarte putini, dar probabil urmatorul va fi mai special, cu o carte mai speciala și mai de actualiate).
      Celor care au comentat. de asemenea. la postarea respectivă (cu concursul) le mulțumesc pentru că s-au gândit la mine și le voi trimite și lor o carte în format PDF.

      Participanți:
Laura
Denisa Den
Yuki Black

Caștigătorul esteee:
Yuki,
Felicitări! 

      Aștept un mesaj pe Facebook cu datele tale de contract, adresă etc! ♥ Dar aștept și din partea celorlalte 4 persoane un mesaj pentru a le înmâna cartea PDF. ♥
      Un început de săptămână minunat!

PS:

Facebook-ul meu







Cartea câștigată:


















Cartea PDF: