Reality? pff... Boooring

    După o lungă perioada de timp, de câteva luni (mai precis din vară), n-am mai avut parte de nici o călătorie în locuri noi sau uitate, aşa că am decis să pornim într-o mică aventură.

    Cu ocazia zilei mele de naştere, vineri 18 martie, am plecat de la facultate, am pus piciorul în tren cu al meu fost prieten, actual iubit şi viitor soţ (just kidding) si duşi am fost (asta până duminică după-masă).

    A fost o "ieşeală" foarte reuşită, iar dacă aveţi ocazia vă recomand cu toată încrederea (să-mi fie capul la picioare dacă nu) să mergeţi până acolo. Oraşul este mic, îngrijit, cu multe restaurante, locuri unde poţi ieşi dimineaţa, la prânz şi seara, preţuri în regulă, lume minunată, mulţi străini zâmbitori şi un peisaj desăvârşit.

    În prima seară, când am ajuns, am vizitat puţin centrul, am mancat la un restaurant în stil victorian (destul de fancy dar cu preţuri de KFC, ei bine pe măsura bucatelor) unde aveau pastramă de urs. Şi nu ştiu de voi, dar eu aud prima dată de urs la tigaie.. sau cuptor.. sau grătar. Ne-am mulţumit cu ceva mai obişnuit.

    Sâmbătă, treziţi de dimineaţă am plecat spre Castelul Peleş, acesta fiind cam tot scopul călătoriei împreună cu relaxarea şi plimbarea.
Cred că Peleş este cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată.

    Atat de mult lux şi sincer să vă spun îmi veneau în minte toate cărţile, serialele şi filmele pe care le-am văzut şi care reconstituiau cam ce s-ar fi putut întâmpla în această aşezare.
    Pe drum am vizitat şi Mănăştirea Sinaia, un loc deosebit.

    Să nu uităm de Pelişor care până acum câţiva ani a fost locuit de o familie din străinătate, sau ceva de genul. Una importantă oricum - asta spuneau gardienii când ajungeai în perimetrul lui.


    Prânzul l-am luat la Restaurant Bucegi, unde am mâncat una dintre cele mai bune pizza, iar seara am luat cina în camera de pensiune. Best choise ever.





   Duminică, ultima zi, am decis să urcăm cu telecabina până la cota 2.000. Iniţial nici nu stiam că este aşa ceva in Sinaia, dar am aflat la timp. Incălţaţ în adidaşi, iar eu îmbrăcată cu un subţire paltonaş, vântul de pe munte ne-a lovit ca o avalanşă. Am făcut repede câteva poze, am baut o cana de ciocolata caldă scumpă şi proastă şi am fugit la gara.





 
  Voi aţi vizitat Sinaia? Ce alte locuri din România merită văzute?

    PS: Nu ne-am întâlnit cu ursul.











    Da, eu şi doumnul statuie şmechera.. sau bufon!? I don't know. 

SPOILER ALERT !!! (pentru cei care nu au citit #1 şi îşi doresc asta)


Două personalităţi ale Celaenei ne sunt dezvăluite - domnişoara ce are un dulap întreg de rochii vaporoase scumpe, ce împrumută cărţi din biblioteca regală citind până dimineaţa şi asasina crudă, nemiloasă ce mai are puţin până să-şi omoare prietenul pe care, nu demult, îl iubea.

3. LEGENDS OF TOMORROW 


2. SHADOWHUNTERS   

1. LUCIFER 

An apariţie: decembrie 2013
Autor: William Peter Blatty
Categorie: Literatura universală
Domeniul: Horror
Nr. pagini: 410


    Fiind prima carte de acest gen pe care o citesc a fost puțin ciudat să mă acomodez cu stilul şi mai ales conținutul propriu-zis al cărții. Toate scenele de exorcizare sunt explicite, detaliate şi extrem de vulgare.  

    Nu am văzut filmul, nu am auzit prea multe lucruri despre el în afară de faptul că de abia te poţi uita la el (sau aşa era la momentul respectiv, acum tehnologia e alta, în comparaţie cu Insidious poate fi un desen animat). Eiii, şi cartea este destul de înfricoşătoare, recunosc că evitam sa o citesc seara pentru că nu am inima şi imaginaţia atât de puternice la asemenea "drame".
    Romanul dezvoltă povestea unei fetițe de 11 ani cu o viața normală (chiar de la foarte bine în sus mama ei fiind o acriţă cunoscută) ce începe să aibă stări din ce în ce mai inexplicabile după ce descoperă la locul ei de joaca o tablă Quija şi îşi face un nou prieten (se trezește noaptea țipând, aude zgomote, patul ei se zgâlțâie). Chris MacNeil, mama fetei, o duce la diferiți specialiști, psihologi şi psihiatri, însă fără succes. După ce starea micuței Regan se înrăutaţeşte (mută mobila din cameră, levitează) aceasta realizează că ceva chiar nu este în regulă şi apelează la biserică. Bineînțeles de aici încep exorcizările, groaznice, macabre, detaliate până la ultimul punct.
. 
Acțiunea este împărțită în două planuri - unul referitor la Regan şi familia ei, iar cel de-al doilea cuprinde un mic episod din viața unui preot ce nu crede în demoni, ajungând să exorcizeze unul. 

Dacă a fost un roman plăcut? Nu pot spune, dar cu siguranță a fost ceva nou, neașteptat şi înfricoşător.

An apariţie: Septembrie 2013
Autor: Sarah J. Maas
Categorie: Literatura universală
Nr. pagini: 512


    N-am mai terminat de ceva vreme o carte şi asta din cauza timpului. Timpul pe care nu-l am şi atunci când îl am nu-l apreciez. Asta este povestea vieţii mele din octombrie până în prezent. DAR Tronul de Cleştar a reuşit să mă scoată din această stare (poate doar puţin, dar este un început).
    Romanul este super captivant. N-am mai citit asa ceva de la Prinţul mecanic (la care nici măcar nu am făcut o recenzie - SHAME) sau Ultimul avanpost.

    Povestea începe cu groaznicele mine din Endovier. Sărate, pline de hoţi şi rebeli, minele de sare aduc groaza în minţile oamenilor când sunt pronunţate. Însă acolo sălăsluieşte cel mai mare asasin din toate regatele. În urma unei competiţii ce va declara câştigătorul "lacheul" regelui, Celaena este excortată până la Castel unde se va antrena, va concura în numele prinţului moştenitor, va rezolva mistere, îşi va crea aliaţi şi va începe să se îndrăgostească din nou.
    Cuprinsul surprinde antrenamentele şi toate competiţiile, bestii ce omoară la comandă şi nu în cele din urmă un triunghi amoros ce îţi va da bătăi de cap.

    Sfârşitul romanului este reprezentat de duelul final ce va lua o întorsătură dramatică.
    Va reuşi prinţul moştenitor să îşi apere campionul? Se va supune Celaena regelui care a distrus întreg regatul şi care a aruncat-o în cea mai rea închisoare? Vom vedea...


    Am făcut câteva căutări şi se pare că trebuia să apară şi un tv show, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat, păcat.

    Am stat ceva timp să refac interfaţa blogului şi nici nu credeam că voi avea ocazia să scriu tot azi. Probabil majoritatea celor care mă urmăreau odată nici nu mai ştiu cine sunt. A trecut o perioadă destul de lungă şi plină de evenimente. Am încetat să mai postez când măreţul BAC bătea la uşă, după a venit admiterea la facultate şi într-un sfârşit vacanţa bine-meritată la care mă gândesc mereu când moralul meu depăşeşte cota limită şi se duce încet, dar sigur, în jos.


    Facultatea începe să-mi displacă încetul cu încetul şi nu din cauza ei ci a profesorilor şi metodelor lor de predare ceauşiste sau corupte sau plictisite. Colegii sunt okay, nici măcar nu îi ştiu pe toţi (ştiu aproximativ 7-8) şi din păcate nici nu am intenţia să-i aflu. Nu sunt rea, dar prefer să-mi petrec timpul cu prietenii pe care îi am deja, sau în alte moduri.


    N-am mai terminat o carte de mult timp, dar am început câteva. Singura care m-a captat a fost Tronul de Cleştar la care intenţionez să fac şi o recenzie în scurt timp.
    În schimb am văzut muuuulte/o grămadă de filme bune şi nu regret nimic (Lucy, the Notebook, Închisoarea îngerilor, Pulp Fiction, Stăpânul inelelor, Fight club, Forrest Gump, Salvaţi soldatul Ryon, Pianistul, Marţianul, Room, Gone girl etc etc). Cred că voi face o listă cu toate filmele pe care care le-am văzut în ultima perioadă şi cele care vor urma. Nu este vina mea, compania este de neînlocuit.


     Mă bucur că am revenit printre voi şi sper să rămân aici cât de mult posibil.