Recenzie: Dacă aș rămâne (GAYLE FORMAN)

iulie 24, 2016

Mia este o violoncelistă talentată în vârstă de 17 ani, cu o familie iubitoare şi un prieten minunat, Adam. Ea nu trebuie decât să aleagă dacă va merge la New York pentru a studia la Julliard sau dacă va rămâne în Oregon cu cei dragi. însă într-o dimineaţă cu ninsoare, totul se schimbă, iar decizia pe care brusc trebuie să o ia este dramatică şi dureroasă. Mia îşi pierde părinţii şi fratele mai mic într-un accident rutier, şi, cu toate că nu îşi aminteşte momentul impactului, ea îi poate vedea pe cei din jur şi pe sine. Romanul este scris la persoana întâi, Mia evocă evenimente din viaţa sa, descrie ceea ce vede şi aude în spital, deşi nu poate simţi nimic şi este din ce în ce mai slăbită. Dragostea pentru cei rămaşi în viaţă şi pentru Adam şi pasiunea pentru muzica clasică vor determina alegerea pe care tânara o face la final. "Dacă aş rămâne" atinge teme importante, despre viaţă, moarte şi despre cum totul se poate schimba iremediabil într-o secundă. Cartea este inspirată de o tragedie reală.

Data apariției: Octombrie 2011

Autor: Gayle Forman

Gen: Ficțiune

Nr. pagini: 220

"Dacă aș rămâne" este o poveste groaznic de tristă. Idiferent de deznodământul ei, pe tot parcursul lecturării m-am simțit dezolant și cred că asta era și intenția autoarei care mi-a pus la încercare fiecare sentiment în fiecare frază pe care o citeam.

Relatarea e făcută la persoana I de către Mia, o adolescentă ce suferă o traumă fizică și psihică. Mașina în care se afla împreună cu părinții și frățiorul ei intră în coliziune cu o camionetă iar impactul este fatal. Aceasta ajunge la terapie intensivă, dar sufletul ei încă vrea să știe dacă e mai bine să rămână sau să plece. Prinsă într-un purgatoriu, un loc între lumea reală și cea de după moarte, Mia trece prin toată viața ei, dar nu numai, ci și prin cea de dinainte să se nască ea (ajutată de poveștile știute de la părinții ei).

Mia este un personaj foarte bine conturat, iar situația în care se află nu este deloc una ușoară. Pe patul spitalului conștientizează că nu mai are nici o familie pentru care sa trăiască, prietenul ei este foarte ocupat cu trupa și oricum se vor despărți pentru că ea trebuie să plece la Universitatea de muzică din New York pentru aș urma visul.

Sunt câteva lucruri cu care nu sunt de acord.În primul rând impactul mașinilor nu putea să fie atât de grav, cel putin nu este descris ca fiind unul atât de grav. În al doilea rând finalul este puțin clișeic, dar destul de bine facut.
M-a impresionat faptul că ea nu putea să simtă nimic în această formă, văzându-și familia moartă nu îi trezeste nici o remușcare, doar amintiri cu ei. Acest lucru se schimbă iar impactul constientizării este devastator

Au fost momente când îmi venea să plâng și mă linișteam gândindu-mă că este doar o poveste, totuși una inspirată dintr-o întâmplare reala.

Incă o carte pe care o recomand însă nu cu așteptări prea mari. O lectură de o seară care te va lăsa profund impresionant, plângând într-un colț probabil.

"În dimineața aceasta, am plecat la o plimbare cu mașina, împreună cu familia mea. Și acum mă aflu aici, atât de singură cum n-am mai fost niciodată. Am șaptesprezece ani. Nimic nu este așa cum ar trebui să fie. Viața mea nu trebuia să se schimbe în felul acesta."

"Nu sunt singură că aceasta este o lume căreia îi mai aparțin. Nu sunt sigură că vreau să mă trezesc."

"Înțeleg avum că este ușor să mori. Să trăiești este greu."