Primele 100 de cuvinte #3 + Înainte de culcare #3
septembrie 14, 2014
Mi se pare genial cum se potrivesc challenge-urile astea împreună.
În primul rând vreau să vă spun că am renunţat la Hotel Transilvania pentru că m-a dezamăgit crunt şi asta după doar 84 de pagini. Am decis să nu o mai lungesc aiurea şi am ales o carte random de pe Scribd.
Flăcări şi gheaţă de Johanna Lindsey.
"La câteva mile de coasta de vest a Ţării Galilor şi la stânga de insula Anglesey, se cuibărise, într-o poieniţă, un sătuc. Pe o coastă abruptă a dealului străjuia un conac impunător. Clădirea din piatră cenuşie căuta parcă în jos, către sat, aproape ca o mamă grijulie care nu-şi pierde copilul din priviri.
Satul lenevea în lumina strălucitoare a soarelui amiezii de vară. Nu la fel se întâmpla şi în conacul de pe deal, care chiar şi atunci când soarele îi scălda zidurile aspre şi cenuşii, rămânea rece şi ameninţător. Drumeţii aflaţi în trecere prin partea locului simţeau acelaşi fior rece. Şi astăzi se întâmpla la fel.
Un străin îşi făcea agale drum spre vatra satului, neslăbind din priviri conacul. Dar nu peste mult timp, atenţia bărbatului înalt fu abătută dinspre conacul de pe deal, de agitaţia din jurul lui. Senzaţia de stinghereală i-a fost înlocuită treptat de presentimentul că avea să dea peste norocul mult aşteptat."
Am citit din cartea aceasta 6 capitole fără oprire atunci când am descoperit-o; şi asta doar pentru că era ora 3:30 a.m şi îmi era foarte somn.
Credeţi-mă este genială şi de la sfărşitul capitolului 1 cu siguranţă veţi dori să citiţi din ce în ce mai mult.
Ca să fac un rezumat a ceea ce am citit până acum:
Este vorba despre celţi şi vikingi - am spus cam tot, nu?! - Un război de sute de ani şi un singur celt ce garantează încheierea acestuia, dănd-o pe singura lui fiică în mâinile prinţului vikingilor.
Aceasta era o fire războinică - un fel de Robin Hood feminin - fiind crescută doar de tatăl ei, primind educaţia unui soldat, prea puţin a unei domniţe. Brenna luptă pentru binele oamenilor săi, mai ceva ca un băiat. Căsătoria o sperie dar va reuşi aceasta să-i schimbe firea rebelă şi de neoprit?
Succes mâine tuturor !
11 comentarii
Oh, nu am mai auzit de carte pare... ok, app sper ca ai avut o zi frumoasa azi!
RăspundețiȘtergereTe tuc!
Pupici♥
ȘtergereNu am mai auzit de carte, dar pare foarte captivanta :)) Eu ma simt ciudat sa renunt la carti in timp ce le citesc :(
RăspundețiȘtergereNu uita că te invit la concurs: http://dindragostepentrucarti.wordpress.com/2014/09/19/concurs-%e2%98%85-ultimul-avanpost/
ȘtergereMie nu imi place sa pierd timpul cu niste carti pe care nu le suport, sa zic asa :))) Daca nu imi place, gata.
ȘtergereMultumesc pt invitatie ♥ Pupici!
Drăguțe cuvinte despre carte. Nu știu de ce, dar tipologia de fată care se teme de căsătorie mi-a adus aminte de prințesa Merida (Neînfricata), dacă ai văzut filmul. E filmul meu preferat de la Disney.
RăspundețiȘtergereȚi-am dat un tag aici (http://surorilebiblioteca.blogspot.ro/2014/09/the-asking-books-tag.html). Te pup!
Nu am vazut filmul, dar cu siguranta asta voi face :))
ȘtergereMultumesc pentru tag ♥
Pupici! ♥
Pare tentantă! Cu întârziere îți doresc succes în noul an școlar, și dacă ai chef de o leapșă, ai primit o nominalizare aici. :D
RăspundețiȘtergerehttp://mybookbasket.blogspot.ro/2014/09/the-asking-books-tag.html
Este foarte interesanta. Voi scrie recenzia in scurt timp.
ȘtergereMultumesc pentru tag ♥ Pupci!
Imi plac mult cartile din aceasta colectie si sigur si aceasta isi va face un loc pe lista mea. :D
RăspundețiȘtergereEu am citit doar doua din aceasta colectie, pana in prezent si nu m-au dezamagit. ♥
Ștergere