The Sick Book Tag!

iulie 11, 2015

Helloooouu la toată lumea!

Nu, n-am murit, nici mult nu mai aveam, dar, am revenit în forţă (sau cel puţin asta vreau să cred pentru că în scurt timp am admiterea la facultate şi nu voi rata vacanţa asta -cel puţin, din nou, asta vreau să cred-).


A fost o perioadă stresantă şi nu din cauza faptului că, vai Doamne, ai de învăţat mult, ci din cauza faptului că nu ştii ce o să se întâmple, cum o să decurgă lucrurile (da, vorbesc de bac). Dar am trecut şi peste asta şi totul a fost în regulă. 

Cel mai frumos mod de a redeschide un blog după bac este o leapşa de la Dreams Have Wings.

1. Diabet. O carte dulce, extrem de dulce. 
Dulce? Not my type, honey.

2. Varicela. O carte pe care ai citit-o odata, dar nu o vei mai deschide vreodata.
Dispăruţi şi toate lecturile obligatorii de la şcoală.

3. Gripa. O carte contagioasa care s-a raspandit ca un virus.
The fault in our stars. Cred că din cauza asta nici nu am putut să o citesc. 

4. Ciclul. O carte pe care o citesti în fiecare luna, an sau mai des.
Hihihi. Cine mă urmăreşte de ceva timp ştie că este vorba de seria Instrumente Mortale şi mai nou Ultimul Avanpost

5. Insomnia. O carte care te-a tinut treaz toata noaptea.
Jocurile foamei
 + mă trezeam cu o oră mai devreme înainte să plec la liceu ca să apuc să citesc cât mai mult din ea. (I don't know why)

6. Amnezie. O carte pe care ai uitat-o si a esuat in a lasa o impresie puternica in mintea ta.
Seria Dispozitive infernale. Mi-a plăcut foarte mult, dar acţiunea este în ceaţă. 

7. Astm. O carte care ti-a luat respiratia (care te-a impresionat).
Mâine de Musso. A fost genială!

8. Malnutritie. O carte care te-a lipsit de a mai vrea sa mananci. 



9. Boala "calatoare". O cartea care te-a luat intr-o "calatorie" prin timp si spatiu.
Mâine. Cred că este exemplul cel mai potrivit. 


Aceasta a fost leapşa -una destul de interesantă. De abia astept tag-urile de vară!! 
Dau leapşa mai departe lui Malina M şi Ralu şi oricui mai doreşte să o facă. Nu vă sfiiţi, nu vă sfiiţi! 



You Might Also Like

14 comentarii

  1. Interesante raspunsurile, bine ai revenit printre noi si multumesc mult pentru leapsa. Pupici :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am raspuns la provocare sper sa iti placa (http://booksormovie.blogspot.ro/2015/07/leapsa-sick-book-tag.html) Pupici:*

      Ștergere
  2. Bine ai revenit hehehe Sa stii ca si eu cand sunt stresata de ceva uit si de blog si de tot :))) Si eu am lipsit aproape o luna de aici si am revenit cu forte noi. Sunt in vacanta pana in Septembrie ihuuuu :)

    Mi-a placut acest tag :) Tin minte ca si eu cand citeam "Jocurile foamei" tot nu aveam somn :)
    Pupici si multe zambete, Liuba x

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte draguta leapsa , cred ca am sa o iau si eu :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Bine ai reveniiit!!!!! >:D< Am facut si eu tagul aici http://visepierduteintrestele.blogspot.ro/2015/07/the-sick-book-tag.html Pupiciii :* :* :*

    RăspundețiȘtergere
  5. Multă baftă cu admiterea. Foarte drăguţe răspunsurile şi la mine mâncare + cărţi = rai. Muahaha.
    Mă bucur că ai revenit. :D

    RăspundețiȘtergere
  6. Mulțumesc mult pentru leapșă! Sper că a decurs bine admiterea, și baftă în continuare! :D

    RăspundețiȘtergere