A trecut o săptămână plină de tot ce vrei, mai ales oboseală. A fost groaznic de greu să mă acomodez, din nou, cu ritmul asta alert pe care trebuie sa îl am în fiecare dimineață. Orele și proiectele le-am început din prima cu toate că reînscrierea în anul 2 (pe care am înțeles că doar facultatea noastră o face) a fost oribil de prost organizată. Am trecut și peste asta și am început azi să luam niște măsurători pentru o cafenea pe care trebuie să o reamenajăm. O să avem prea mult de lucru, dar îmi place - mă scoate din monotonie.
Vremea a fost groaznică și cred că nu doar aici, ci în toată țara. Simt toamna pe deplin și nu știu dacă îmi place sau nu. Mă face să mă gândesc doar la chestii cozy, mere și arome de toamna, prăjituri și ceai.

Iar că tot veni vorba de ceai, am intrat azi în Cărtureștiul din Centru Vechi pentru a-mi cumpăra un termos și am dat de punguțele cu ceai. Am spus să încerc și nu regret nimic! Este primul ceai care are aromă, iar conținutul este format din bucățele mici de fructe și ce mai are el pe acolo. Este genial! Parcă mănânci un măr copt cu scorțișoară și nucă.
Am început să mă uit/să las PC-ul aprins la desene să meargă acolo, dar nu la televizor ci pe Facebook. Au ieșit foarte multe pagini care oferă Live desene animate vechi, care se găseau înainte pe FoxKids, Jetix etc. Sper să le găsiți și voi (s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie) și să vă simțiți din nou copii.
Am încercat să termin de citit Portretul lui Dorian Gray. Nu pot.. pur și simplu nu pot și am hotărât să încep ultimul volum din Seria Lux care îmi place la nebunie.
Am mai citit între timp o carte despre Mădălina Manole. Probabil majoritatea vă ajuceți aminte de ea. A fost foarte interesantă și sper ca într-o zi să vorbim puțin despre ea cu toate că este, sau a fost, ceva foarte controversat.
Sper că aveÈ›i un început de an bun È™i succes în continuare! ♥