Recenzie: Emoțiile - Cum ne putem elibera de mânie, gelozie și teamă (OSHO)
septembrie 04, 2016Este a doua carte psihologică pe care o citesc și încep să mă fașcineze din ce în ce mai mult. Câteodată mă regăsesc atât de bine în unele paragrafe și simt că parcă, în sfârșit, cineva mă întelege pe deplin.
După ce am citit Cele cinci limbaje ale iubirii de Gary Chapman, care m-a lăsat cu gura căscată și fașcinată, am zis că pe lângă ficțiune să adaug și câteva cărți de genul.
Nu cred că pot face o recenzie ”clasică” la acest volum, dar o să încerc prin câteva citate să vă arăt despre ce e vorba.
Wikipedia time:
Osho a fost un filozof, guru și învățător spiritual indian, fondator al curentului spiritual Neo-Sannyas, Rajnish sau Oshoism. S-a născut în India pe 11 Dec. 1931 și a murit pe 19 Ian. 1990, iar la vârsta de 21 de ani atinge ceea ce el denumea iluminarea, „cea mai înaltă culme a conștiinței omenești”.
Cărțile pe care el le ”scrie”, de fapt, sunt discursuri pe care le ținea cu diferite ocazii, iar discipolii lui l-au înregistrat și au început să îi scrie învățăturile. Există câteva articole pe internet legate de el, unele bune, altele rele, dar nu asta m-a interesat. Cartea pe care am citit-o chiar a avut un mare sens și m-a făcut des să exclam ”Hell yhea, you're right”. Capitolele sunt următoarele: Ce sunt emoțiile?, Mânia, Gelozia, Teama, iar la sfârșit sunt adăugate niște metode prin care poți scăpa de aceste probleme; meditații ciudate pe care nu cred că le voi practica prea curând - sunt prea ciudate.
Să începem.
Ce este mânia?
Psihologia mâniei pornește de la o dorință personală, a cărei împlinire este împiedicată de altcineva. Cineva se impune ca un obstacol și vă blochează împlinirea dorinței.
Nu trebuie să vă exprimați în fața celorlalți, căci ”ceilalți” sunt irelevanți. (...) Dacă vă descărcați mânia asupra altor persoane, creați un lanț de evenimente, căci și ceilalți sunt la fel de necopți ca și voi, la fel de inconștienți.
Când simțiți că apare o stare de mânie, fiți conștient de ea, și veți rămâne surprins. Va fi probabil cea mai mare surpriză din viața dumneavoastră: atunci când devii conștient de ea, mânia dispare, se transformă, devine energie pură; mânia se transformă în compasiune, în iertare, în iubire.
Adevărul vă va face liberi, dar el trebuie să fie propriul vostru adevăr, nu al altora.
De aceea, sfatul meu nu este să faceți ceva împotriva geloziei. Dimpotrivă, mulțumiți-i, căci v-a arătat faptul că ceea ce trebuie să se întâmple nu s-a întâmplat încă. În rest, investiți-vă energia în iubire!
Poți ori să trăiești, ori să-ți fie frică. Nu depinde decât de tine. Și în fond, de ce anume vă este atât de teamă? Voi nu aveți nimic de pierdut, dar aveți în schimb totul de câștigat.
Teama, mânia, gelozia, ura, toate acestea sunt forme de energie. Voi nu sunteți conștienți de faptul că aceasta vă irosește în mod inutil viața.
Omul care trăiește cu teamă tremură tot timpul în sinea lui. El se află tot timpul pe punctul de a înnebuni, căci viața este mare, iar el este atât de mic...
Renunță la frică! Ea v-a fost indusă în copilărie, incoștient. Renunțați acum in mod conștient la ea. Maturizați-vă, iar viața voastră va deveni o lumină din ce în ce mai puternică.
Teama, mânia, gelozia, ura, toate acestea sunt forme de energie. Voi nu sunteți conștienți de faptul că aceasta vă irosește în mod inutil viața.
Omul care trăiește cu teamă tremură tot timpul în sinea lui. El se află tot timpul pe punctul de a înnebuni, căci viața este mare, iar el este atât de mic...
Renunță la frică! Ea v-a fost indusă în copilărie, incoștient. Renunțați acum in mod conștient la ea. Maturizați-vă, iar viața voastră va deveni o lumină din ce în ce mai puternică.
5 comentarii
Chiar mi-ar placea sa o citesc!
RăspundețiȘtergereDe când îmi doresc să citesc o carte care să cuprindă învățături ale lui Osho! Mă bucur că ai scris aceste rânduri. Acum sunt sigură că merită.
RăspundețiȘtergereOsho, Osho, eu nu mă dau deloc în vânt după cărțile de dezvoltare personală, regăsire, dintr-astea care promit multe. Nu știu de ce, nu mă atrag!
RăspundețiȘtergereOh, aș vrea să citesc și eu mai multe cărți de dezvoltare personală. Mă atrag atât de multe titluri și chiar cred că multe m-ar ajuta atât de mult, dar nu știu, parcă momentan nu pot să le citesc. Totuși, m-am apucat de "Cum să vorbim în public" a lui Carnegie și sper să o termin. E foarte mișto scrisă, așa că sper să-mi vină și cheful de citit. :))
RăspundețiȘtergereMi-a spus cineva odată că toate cărțile lui Osho 'te ajută să gândești'. Încă nu m-am apropiat de vreuna, nu par chiar genul meu, dar psihologia chiar e fascinantă pe alocuri.
RăspundețiȘtergere