M-am gândit ca înainte de următoarea recenzie - care va fi la cartea lui Stanislaw Lem - Solaris, să încerc să scriu câteva cuvinte pentru toți cei care nu știu să aprecieze clipa, viața, pe cei din jur, chiar dacă ei consideră că o fac. Mulți ca noi, în mare parte, cititori de cărți și căutători de vise deșarte.

      Viața mea este una bună. Cum am mai spus și în pagina de prezentare, am încercat mereu să fac o grămadă de chestii și din cauza asta am cam pierdut noțiunea timpului. Tot ce am făcut, am făcut pentru mine, pentru a găsi un drum și un rol în viață, pentru ca în timp să nu duc lipsă de nimic. Cred că acesta este cel mai egoist lucru pe care poți să îl faci. Egoist pentru sufletul tău, nu pentru altceva.
      Mereu am fost ocupată cu viitorul meu, am neglijat prezentul atât de tare - mult prea tare - și ca de obicei realizazi asta prea târziu.
      Fără a mă menaja spun că am fost o proastă că nu m-am gândit la multe chestii, că n-am pus întrebări destule și că nu știu destule despre cei dragi mie. De ce? Am fost mult prea oarbă să caut ce e important cu adevărat. Nu știu ce culoare preferata are mama, ce mancare preferată are tata, ce vise au avut când erau mici; în loc să stau cu ei mă închid în camera și acolo îmi petrec toată ziua. Niciodată nu mă gândesc că va fi o zi când voi regreta toate astea, că am avut ocazia și nu am făcut nimic, așa cum s-a întâmplat cu cineva drag mie care de câteva zile nu mai este printre noi. Niciodată nu te gândești la ce e mai rău și asta e o prostie în multe cazuri. Rezultatul te face să spui că puteai de multe ori să fi acolo, să fi mai bun; te macină atât de rău încât nu poți să dormi nopți întregi, nu poți mânca.
      Cine a inventat ”Trăiește clipa” nu a fost un idiot băut cu chef de mișto, a fost un om deștept care probabil a trecut prin multe.
      De multe ori îmi pare rău că am citit atât de ”multe” cărți și nu am realizat că omul este însuși el o carte, a cărui poveste adevărată poate fi mult mai interesantă decât toate romanele lui Guillaume Musso; cu început și sfârșit.

      Vă recomand și aproape vă rog să nu pierdeți nici măcar o zi fără să petreceți timp cu cei dragi. Nu mă refer la luat cina, mă refer la discuții despre orice, în care TV-ul este închis și nimic nu mai există decât voi, plimbări și crearea de amintiri frumoase, amintiri pe care nu le regreți și le păstrezi cu tine până în ultima clipă. Niciodată nu spune că e timp și fă ce ai de făcut în acel moment. Nu există suferință mai mare decât cea provocată de regret. Regretul că puteai să fi acolo de atâtea ori, dar nu ai facut-o pentru că...