Reality? pff... Boooring

      Nu cred că am dorințe ”nebune” așa cum am văzut la Ely (să înoți cu rechinii!?), dar îi mulțumesc pentru această leapșă deosebintă și foarte grea din punctul meu de vedere.
      Tot ce trebuie să fac este să scriu 10 dorințe pe care, într-o buna zi - poate - le voi împlini. Voi încerca să fiu realistă.




1. Vreau să zbor cu avionul.

2. Vreau să merg în Japonia, Brooklyn și Londra (și oriunde altundeva - nu am pretenții prea mari).

3. Vreau să învăț limba spaniolă. 

4. VREAU SĂ ÎNVĂȚ SĂ ÎNOT și să nu mai am frică de apă.

5. Vreau să înot cu un delfin.

6. Vreau să am o casă a mea unde să-mi pun amprenta.

7. Vreau un Mini Cooper și o Mazda mx5.

8. Vreau să construiesc o bibliotecă/magazin de cărți cum nu a mai văzut Romania.

9. Vreau un pug.



10. Vreau să îți decorez casa.


      Dau leapșa mai departe lui Andrei de la When the rain falls, Ghandei de la Jurnalul unei cititoare  și fetelor de la Walking on letters și tuturor celor care o citesc și sunt foarte curioasă de răspunsurile voastre, pentru că este o leapșa mai specială.

      Ah, ah, ah... Îmi place atât de mult să fac tag-uri de la voi. Sunt geniale, iar cine le face și le dă mai departe e și mai genial. Îi mulțumesc Dariei de la Cărțile Nopții pentru nominalizare. Are un blog foarte drăguț și citește niște cărți excepționale.



1. Top trei lucruri pe care nu le suporți la o carte.
- vârsta fragedă pe care autorii o dau uneori personajelor principale (dacă un volum începe cu ” O cheamă Miranda, are 13 ani și vrea să plece într-o aventură pentru a descoperii adevăratul ei destin de lider al viețuitoarelor acvatice” - fuck this sh... Serios acum)
- descrierile lungi 
- monotonia

2. Descrie locul tău perfect pentru citit.
Îmi place să citesc oriunde, în mare parte, dar din totdeauna mi-am dorit să am un loc frumușel unde să fac asta, un loc magic. 



3. Trei confesiuni legate de cărți.
- câteodată nu am răbdare să termin o carte și mai las câteva capitole din ea necitite și uit de ea și dupa îmi pare rău, dar oricum nu le mai citesc
- pierd cărți mai rău decât pierd agrafele de păr. Ce fac cu ele? Aș vrea și eu să știu
- pasiunea mea pentru cărți a început cu seria W.i.t.c.h pe care o adoram și care era foarte șmecheră atunci (le-aș cumpăra din nou)

4. Când a fost ultima dată când ai plâns în cursul lecturării unei cărți?
Greu. Hmm... :))


8. Arată-ne o poză cu raftul tău favorit din biblioteca ta.
Nu am

9. Scrie în trei cuvinte ce înseamnă cărțile pentru tine.
Lumi noi nedescoperite

10. Care este cel mai mare secret de cititor al tău?
Asta nu are legătură cu confesiile? Câteodată citesc ca să mă lase lumea în pace, nu că simt nevoia să fac asta în acel moment

      Dau leapșa mai departe echipei de la Shattering Words, BuburuzeiBia de la Atunci și acum; și Leotinei de la Everything and anything, dar o poate face oricine. Aștept răspunsurile tale într-un comentariu cu link-ul postării.
      Acestea fiind spuse, v-am pupat! ♥

      Azi aveam cu totul altceva în minte. Voiam să postez o leapșa, dar când am căutat o poză pentru ea am dat de o chestie care m-a supărat și enervat foarte tare.

      Este OK să ”furi” imagini și paragrafe, idei, orice de la bloggeri și să nu specifici asta? Cred că nu. Chiar eu am luat o poză de pe net pentru leapșa cu niște cărți pe care nu le am în bibliotecă dar pe care voiam foarte mult să le pun în postare, iar când am văzut că este de pe un anume blog, i-am scris în colțul pozei numele. Nimeni nu trebuie să abuzeze de munca altuia, să și-o însușească. Până și într-o poză făcută de tine pui muncă și suflet, minute de editat ca să arate cât mai atrăgător.

      Ca să scriu o postare, cu tot cu poze și text,  îmi ia cam 2-3 ore (editatul pozelor durând cel mai mult - până le găsesc, le pun în program etc), așa că nu mi-a picat deloc bine când am văzut că această bloggeriță îmi folosește munca la ea pe blog fără să specifice asta. Nu fac muncă de caritate sau voluntariat pentru pozele de prezentare.

      De acum înainte voi pune pe fiecare poză de prezentare numele blogului meu, dar totuși este păcat. De ce nu poți fi creativ, iar dacă îți place respectiva poză și chiar o vrei, să nu îi specifici sursa?

    Heloou!

    Începând cu scuza că sunt în vacanță acum și am timp liber până încep munca (dacă o voi începe), sau voluntariatul la o firmă de arhitectură (nimic concret), am avut câteva momente să clădesc bazele unei cărți pe care am postat-o mai devreme pe wattpad. Sunt nouă în toată tehnologia asta și mi-a plăcut foarte mult. Foarte ușor de folosit și mă bucură când văd atâtea cărți noi scrise de voi.

    Am considerat aplicația foarte bună pentru începători și mi-a plăcut ideea că pot adăuga capitole când vreau eu, pe măsură ce le termin. Am mai scris Fanficuri pe forumuri când eram în generală, dar aici e cu totul altceva.

Am început să citesc câteva cărți care mi s-au părut mai interesante, iar dacă ai cont pe wattpad nu ezita sa-mi lași un comentariu cu numele sau link-ul.

Acesteea fiind spuse, voilà:

    Povestea se învârte în jurul familiei Bennet, o familie destul de modestă ca venituri, dar care (prin insistențele doamnei Bennet) se integrează în elita oamenilor bogați. Interesul acesteia este, evident, acela de aș mărita cât mai repede fetele cu bărbați înstăriți pentru a le asigura viitorul lor cât și al întregi familii. La primul bal fetele cele mari, Elizabeth și Jane, îi descoperă pe domnii Darcy și Bingley, cărora le atrag atenția prin mișcările lor de luptă împotriva nenumiților.

    Este puțin exagerată toată treaba cu ninja, China, Maestrul lor, dojo-ul din gradină și această dorință de luptă. Lizzy este cu siguranță o ”mireasă a morții” (cred că așa se supranumea, nu mai știu exact) reușind să lupte impecabil fiind una dintre cele mai bune, chiar cea mai bună din ținut, dar ceva mi s-a părut puțin în neregulă, extravagant. Mă gândeam mereu la Kong Fu Panda când îl lăuda pe Maestrul Shaolin, iar numele tehnicilor folosite de ele mă făceau să râd. 

    Unele lucuri pe care le făceau de asemenea îmi puneau semne de întrebare dacă ele mai sunt sănătoase mintal - faptul că Lizzy se tăia pe mână de 7 ori când se pedepsea, iar Lydia avea obiceiul de a-și scrijeli pe burtă numele soldaților pe care îi plăcea. 

    Este totuși un roman pe care îl recomand - clasic, romantic, horror, amuzant, o combinație destul de ciudată, dar reușită. 

    Am văzut și filmul dar ca de obicei nu se compară. Unele scene sunt schimbate, povestea se derulează prea repede, iar sfârșitul este mai de... film.