Reality? pff... Boooring

CE S-AR ÎNTÂMPLA DACĂ DÂND GHES INIMII, ROSE ȘI-AR PIERDE CEA MAI BUNĂ PRIETENĂ PENTRU TOTDEAUNA?

Lissa Dragomir este o prințesă moroi, cu un rarisim dar de a stăpâni magia spiritului. Ea trebuie apărată în orice moment de strigoi (morții vii), cei mai fioroși vampiri. Puternicul amestec de sânge omenesc și vampiresc din venele Rosei Hathaway, cea mai bună prietenă a Lissei, o face să fie dhampir. Rose și-a dedicat viața unei misiuni mai mult decât primejdioase: s-o apere pe Lissa de strigoi, care și-au jurat s-o facă asemeni lor.

O premoniție întunecată încolțește în mintea lui Rose și umbre fantomatice prevestesc un rău cumplit ce se apropie tot mai mult de porțile de fier ale Academiei. Strigoii strâng cercul și cer răzbunare pentru viețile luate de Rose. Într-o luptă mai aprigă decât cel mai înfricoșător coșmar, Rose va trebui să aleagă între viață, dragoste și cele doua ființe care contează cel mai mult pentru ea… dar oare alegerea ei înseamnă că doar unul dintre ei va supraviețui?

Data apariției: 2012

Autor: Richelle Mead (Michigan, SUA, - n. 12 noiembrie 1976)

Gen: Fantasy

Nr. pagini: 270

”Nu ești cam mare pentru fantasy-uri cu vampiri? Lol”. Ete ca nu sunt. Cel puțin nu până termin seria asta, mi s-a pus pata pe ea. Am impresia că volumele sunt din ce în ce mai bune (pentru un fantasy cu vampiri), oare vor merge ascendent până la final? Vom vedea...

Dacă în primele doua cărți ne-am obișnuit cu atmosfera de campus, cu dhampitii și moroii deopotrivă, acum începem să intrăm cu adevărat în acțiune. Perioada de examene continuă, iar al doilea test constă în munca pe teren. Tuturor dhampirilor din ultimul an li se va da în grijă câte un moroi, în tot acest timp ei trebuie să îi apere pe cei pe care îi au repartizați de așa-zisele atacuri ale strigoilor (aka gardienii profesori din incintă).

De la început apare o neînțelegere pentru că Rossei nu îi este repartizată Lisa, cum era de așteptat, ci altcineva. Acest conflict se diminuează într-un final când, în cele din urmă, Rosse acceptă înfrângerea și urmează un proces în care ea se acomodează cu noul ei moroi. Din punctul meu de vedere totul este în regulă, dar legătura dintre cele două face situația mai dificilă.

Dacă în volumul precedent amintim de Adrian Ivashkov, nu trebuie să îl uităm pentru că își ia catrafusele și se mută în Academie, descoperind împreună cu Lisa bogăția de putere pe care o oferă spiritul (elementul lor).

Acțiunea se desfășoară mai mult spre sfărșitul acestei părți când avem de-a face cu un atac al strigoilor chiar în incinta Academiei, o ambuscadă care răsare chiar după, cred eu, cel mai incitant moment pe care toți/toate îl așteptam. E de ajuns să spun doar numele Rossei și a lui Dimitri.

Despre triunghiul amoros dintre Rosse, Dimitri și Adrian nu pot spune mare lucru pentru ca, mie personal,

mi se pare că nu există. Într-adevăr, Adrian o curtează pe Rosse, dar ea nu îi împărtașește nici măcar 10% din afecțiune și îi demonstrează asta de nenumărate ori. Prin urmare, nu văd un triunghi amoros aici.

Sfărșitul mi-a rupt inima și chiar cred că nu era nevoie. După atacul inamicului, gardienii ripostează ducându-se după strigoi în ascunzătoare. Pierderile sunt enorme, iar universul nostru creat de această serie se va prăbuși, se va face praf și pulbere.

Este un volum plin de acțiune, romantism și un plot twist imens (pentru o carte cu vampiri). Conștiința mea cere cărți legate de domeniul meu, poate și psihologie, dezvoltare personală, dar inima îmi cere să termin această serie neapărat.

Pe data viitoare!

4/5

”Existăm clipă cu clipă, neștiind niciodată cine va fi următorul care va părăsi lumea asta.”

“Dimitri îşi frecă faţa în aproprierea ochiului, în timp ce eu speram să nu-i fi provocat prea mult rău.

-Elevul îşi depăşeşte profesorul, glumi el. Sau, mai degrabă, îl trage în ţeapă.”

CÂND IUBIREA Și GELOZIA SE CIOCNESC PE PÂRTIE, VACANȚA DE IARNĂ DEVINE SÂNGEROASĂ...

Un atac inopinat al strigoilor pune pe jar toată Academia Sf. Vladimir, care își trimite în grabă elevii într-o vacanță obligatorie la schi. Dar peisajul mirific de iarnă și stațiunea elegantă din Idaho nu oferă decât un iluzoriu sentiment de siguranță. Cum trei dintre elevi fug din cantonament pentru a-i ataca la rândul lor pe oribilii strigoi, Rose și Christian își unesc eforturile pentru a le sări în ajutor. Numai că eroismul are prețul lui...

Data apariției: 2010

Autor: Richelle Mead (Michigan, SUA, - n. 12 noiembrie 1976)

Gen: Fantasy

Nr. pagini: 384

Pot spune, fără dar și poate, ca volumul 2 din seria ”Academia vampirilor” și anume ”Inițierea” este cu mult mai bun decât începutul acestei serii.

Generația din care face parte Rose, naratorul subiectiv al acestei aventuri, se îndreaptă către finalul cursurilor Academiei Sf. Vladimir. Ca și în viața reală și ei au parte de teste și încercări ce le vor contura viitorul împreună cu moroii lor.

Primul test pe care trebuie să îl treacă Rose va scoate la iveală putearea adevăratul inamic al dhampirilor și moroilor deopotrivă, când Dimitri și aceasta descoperă, din greșeală, o casă plină de morți, victime ale strigoilor. Ceea ce trebuia să fie o călătorie frumoasă în care aceasta putea să își dezlănțuie puterile în fața unuia dintre cei mai buni garnieni ai lumii pentru a primi o recomandare bună, se transformă într-o scenă în care moartea era pesonaj principal.

Din cauza acestei întâmplări, obiceiul ca familiile tuturor din Academie să petreacă Crăciunul în incinta ei se schimbă, aceștia urmând să-și petreacă sărbătorile într-o stațiune de sky luxoasă, ferită de orice pericol.

După cum ne putem imagina, după ce elevii sunt îmbarcați în avioanele private ale Academiei, ajungem împreună cu ei într-o stațiune de vis, în care roșul sângeriu și negrul intens își fac de cap.

Aici îl întâlnim pe Adrian Ivashkov, un personaj foarte misterios și nu prea plăcut la vedere. Nu mă înțelegeți greșit, aspectul fizic nu are de aface cu această afirmație, doar comportamentul. Acesta se ”împrietenește” repede cu tot grupul, întâmplările fiind din ce în ce mai interesante.

Ce mi-a plăcut în continuare și ce este de fapt cel mai interesant (în afară de legătura lui Rose cu Lissa) este relația dintre Rose și Dimitri. Ei se plac, dar știu că nu pot avea un viitor îmrepună din cauza atribuțiilor lor, dar tensiunea este prezetă în fiecare gest.

Sfârșitul este surprinzător și trist. Este a doua oară când realitatea ne lovește în față fără milă. Atacurile strigoilor se întețesc și sunt mai apreape de stațiune. Câțiva elevi pleacă la luptă fără a realiza consecințele faptelor lor. Prin încercarea de a demonstra eroismul, deznodământul este pe măsură, iar atunci când sunt prinși de către strigoi, Rose știe că moroii îi pot salva, moroii care sunt în aceeasi camera cu ei, legați la mâini.

3/5

“Spre supărarea mea, el râse.

-Cum de nu ştii unde e inima? Mai ales după câte ai frânt?”

”-Rose umblă doar cu băieţi şi psihopaţi, spuse Mia.

(...)

-Păi, spuse el vesel, de vreme ce sunt atât de psihopat, cât şi băiat, asta ar explica de ce suntem atât de buni prieteni.”

”Dragostea cu sila nu se poate, am înţeles. Există sau nu. Dacă nu există, trebuie să fii în stare să recunoşti acest lucru.”

Prietenia e nemuritoare

Academia Sf. Vladimir nu este o şcoală ca oricare alta, ci un loc secret, ascuns în străfundurile pădurilor din Montana, în care moroii (vampiri vii şi muritori) sunt educaţi în tainele magiei, iar tinerii dhampiri (jumătate oameni, jumătate vampiri) sunt antrenaţi să-i apere pe aceştia de atacurile sângeroase ale strigoilor (morţi vii), cei mai înspăimântători şi mai periculoşi vampiri.

Rose Hathaway, o fată dhampir, se pregăteşte să devină gardă de corp pentru prietena ei cea mai bună, prinţesa moroi Lissa Dragomir. Antrenamentul pentru lupta cu strigoii este unul dur şi epuizant, iar, pe lângă intrigile şi comploturile din Academie, situaţia ei se complică din cauza unei idile tăinuite şi interzise.

Având o legătură psihică ieşită din comun, cum nu s-a mai întâlnit de secole, cele două eroine încearcă să facă faţă ameninţărilor…

Data apariției: 2014

Autor: Richelle Mead (Michigan, SUA, - n. 12 noiembrie 1976)

Gen: Fantasy

Nr. pagini: 384

Nu credeam că voi mai apuca să citesc această serie pentru că, știți voi, sunt lucruri mai importante pe care le poți citi la vârsta asta, dar știți ce? I enjoyed it!

Dacă mi-a plăcut nespus, asta nu pot spune, dar mă bucur că am avut ”curajul” de a lua această decizie și sunt surprinsă de faptul că vreau să văd ce se va întâmpla în continuare.

Pentru că am văzut filmul (din cauza căruia am vrut să citesc seria) totul a fost plictisitor pentru că știam ce se va întampla; ceea ce rezultă că cei care au făcut filmul chiar sunt tari.

Povestea începe cu Rose Hathaway, o adolescentă ce moștenește genele puternice ale vampirilor, dar în același timp și genele oamenilor, ceea ce o face imună la razele soarelui și în acelși timp îi dă și un astept mai ”viu”. Acest mix se numește dhampir (mit luat din folclorul slavic). Aceasta, împreună cu alții ca ea, au misiunea de a apăra vampirii, dar în cea mai mare măsură moroii (vampirii din familiile regale, aceștia având întâietate când venea vorba de pază).

După o aventură de 2 ani în care Rose și viitorul ei probabil moroi, Lissa Dragomir, și-au petrecut viața ascunse în libertate, sunt prinse și readuse la Academia Sf. Vladimir unde vor intra din nou în monotonia vieții de școală-internat. Cel puțin asta cred ele.

În primul rând o avem pe Rose care începe antrenamentele cu Dimitri (unul dintre cei mai buni gardieni). Aici avem parte de multă aventură, mult suspans și un început de poveste de dragoste interzisă.

În ceea ce o privește pe Lissa, ea are probleme mai grave. Ajunsă înapoi în Academie, viața nu mai este așa cum și-o amintea, ea nu mai era una dintre personajele importante și populare, ci una căruia lumea încercă să îi facă rău.

Împreună, cele doua prietene luptă împotriva unui inamic ”invizibil” și sunt ajutate, în cea mai mai măsură, de către legătura dintre ele - Rose îi poate intra în minte Lissei, poate vedea ce vede ea, poate simți ce simte ea. Un lucru bun pentru viitorul lor împreună, ca garda de corp și moroi, dar nu în toate cazurile, mai ales când șcenele se înfierbântă puțin.

Iar dacă tot am adus vorba de căldură, veți face cunoștință cu multe personaje interesante, unul dintre ele fiind Christian Ozera.

Nu pot să mint și să spun că această ”ficțiune de 15 ani” sau cum vreți s-o numiți nu m-a captivat pentru că a făcut-o între-un fel sau altul. Nu aș recomanda acest volumul dacă ați văzut deja filmul pentru că este identic, așa că mai bine treceți direct la volumul 2.

2/5

„La ce mă gândeam?Eram sărită din minți? Stânjenită,mi-am ascuns emoțiile prin atitudine.
- Vezi ceva ce-ți place?am întrebat.
- Îmbracă-te.”

„ - Ah. Deci din cauza asta ești aici. Ca să-ți plângi de milă.
-Nu glumesc. Vorbesc series. El ridică din umeri și se sprijini nepăsător de un perete înclinat.
- Și eu la fel. Ador autocompătimirile. Păcat că n-am adus batiste. Despre ce vrei să te plângi mai întâi? Că o să-ți ia o zi întreagă să redevii populară? Că va trebui să aștepți două săptămâni înainte ca Hollister să-ți expedieze niște haine noi? Dacă plătești pentru livrare cu prioritate, s-ar putea să nu dureze așa de mult.”

„- Nu.Dacă îmi îngădui să te iubesc n-o să mă arunc în fața ei. O să mă arunc în fața ta.”

Lumea lui Mare Barrow este împărțită în două, după culoarea sângelui: cei cu sângele comun, roșu, îi servesc pe cei cu sânge argintiu, elita societății, cei care sunt dotați cu puteri supraumane. Mare face parte din roșii și-și duce traiul de pe o zi pe alta, ca hoț într-un mic sat de la țară, până când destinul o aduce în fața regelui, a reginei și a tuturor nobililor, unde ea descoperă că este și roșie, dar și argintie, cu puteri nebănuite.

Ca să ascundă adevarul, regele o obligă să mintă și să joace rolul unei doamne dintr-o Înaltă Casă pierdută, cu o putere impresionantă, și o promite de mireasă unuia dintre fiii lui, astfel devenind o prințesă argintie. Pe măsură ce pătrunde și mai adânc în lumea argintiilor, Mare riscă totul și își folosește noua poziție pentru a-i ajuta pe cei din Garda Stacojie, un grup de rebeli roșii. O mișcare greșită îi poate aduce moartea, dar în jocul periculos în care a intrat singura certitudine este trădarea.

Data apariției: Februarie 2016

Nune autor: Victoria Aveyard (East Longmeadow, Massachusetts, Statele Unite - n. 27 iulie 1990)

Gen: YA

Nr. pagini: 472

Acțiune amplă, suspans.
O simplă roșe poate sta la masa cu argintii? Nu. Poate să-i conduca? Nu. Dar dacă este specială? Asta-i altceva.

Mare, o simplă hoață roșie ajunge să servească la palat. Cum? Nici ea nu știe, dar cel mai probabil servitorul de la cârciuma pe care a încercat să-l fure a pus o vorbă bună pentru ea în cele din urmă. Acum este în mijlocul toturor caselor din ținut, uitandu-se printre tăvile cu băuturi la un spctacol care n-o prea încânta. Toate aceste fete cu puteri speciale, puteri de argintii, își arătau capacitățile neobșnuite în speranța ca ele să fie următoarele prințese, regine. Ceva nu a mers bine iar totul s-a cutremurat. A cădea pe un câmp magnetic plin de electricitate poate fi fatal, dar nu și pentru ea.

" De fapt, mă simt, ei bine, vie. De parcă toată viața mea am fost oarbă și acum am deschis ochii. Ceva se mișcă pe sub pielea mea, dar nu sunt scântei."

Chiar dacă Regina Roșie se învârte în jurul a ceea ce citesc eu de obicei si are o oarecare asemanare cu Tronul de Cleștar sau Instrumente mortale, Dispozitive infernale, genul acesta, tot a reușit să mă surprindă. Nu știu dacă este în totalitate un clișeu faptul că Mare descoperă că are puteri într-o lume în care n-ar trebui să aibă, dar m-a surprins ce fel de puteri are.
Ajunsă în familia regală, atât de aproape de acțiune, nici nu te-ar mira că o revoltă este chiar acum în plan, iar cine i se alatură poate avea multe de pierdut sau de câștigat. Incertitudinea nu-i împiedică să stea de-oparte, cu dorința de a lupta într-un razboi pentru care balanța sigur nu este înclinată în dreptul lor.

Tind să cred că acțiunea se desfașoară undeva în viitor, intr-un viitor unde lumea actuală a pierit, iar societatea evoluează urmând noi reguli, folosindu-se de tehnologiile "vechi". Mașinile, metrourile, motocicletele sunt unele din lucrurile moderne pe care le găsim în paginile cărtii.

"Aceea era o lume a imperiilor, a corupției, a războiului și a unei libertăți mai mari decât am cunoscut eu vreodată. Însă oamenii acelor timpuri au dispărut, visurile le-au fost spulberate și acum se regăsesc doar în fum și cenușă."

Am terminat repede cartea și nu mi s-a părut că are chiar atât de multă acțiune pe cât ai putea găsi în 475 de pagini. Cred totuși că se putea mai mult. Probabil descrierea anumitelor lucruri, acțiuni sau stări sufletești a luat puțin din acțiunea propriu-zisă.

Multe scene la care le puteai intui sfârșitul, un triunghi amoros de doi bani - mai ales dacă îl compari cu cel din Tronul de Cleștar, dar per total mi-a plăcut ideea și sunt curioasă unde o să se ajungă; dacă acțiunea va surprinde și alte aspecte cum ar fi relațiile dintre personaje, nu doar fuga și planurile de luptă împotriva conducerii.

Este o carte okay pe care aș recomanda-o doar cititorilor împătimiți de acest gen, altfel probabil ai considera că ți-ai pierdut puțin din timp.

Acestea fiind spuse, ne citim data viitoare ♥

Inspirată din viața unui personaj istoric real, având în fundal o dramă de familie și imaginea neasteptată a unui triunghi amoros, Eu sunt fiica lui Rembrandt spune povestea încercărilor unei tinere de a ieși în lume, de a scăpa din umbra tatălui ei: un pictor genial, în același timp un om imprevizibil și neînțeles precum întâmplările vieții.

După ce mama îi moare de ciumă și fratele pleacă să se stabilească într-un loc îndepărtat, Cornelia van Rijn, o fată de nici 14 ani, își dă seama că nu mai are nici un prieten sau confident, cu excepția tatălui ei, un om foarte dificil. Ajuns în dizgrația clasei privilegiate din Amsterdam pentru că refuza să-și ajusteze arta la gusturile patronilor culturali, Rembrandt van Rijn e acum, din câte se bârfește, la un pas de nebunie și nu o mai are decât pe fiica lui. Însă și ea e bântuită de propriile secrete scandaloase, găsindu-și bucuria doar în întâlnirile tainice cu Carel, fiul unui magnat al comerțului naval. Dar în viața ei mai este cineva: Neel, ultimul ucenic al tatălui său, al cărui devotament nezdruncinat față de Rembrandt o uimește și o emoționează profund. Eu sunt fiica lui Rembrandt se sprijină îndeaproape pe evenimentul istoric, pe fundalul căruia creează un scenariu despre maturizarea și emanciparea unei femei de sub umbra copleșitoare a tatălui ce amenință să îi eclipseze toate visele.

A fost primul roman istoric ficțional pe care l-am citit și am rămas surprinsă, Mi-a plăcut în mare parte, povestea este una cu totul specială iar autoarea chiar a reușit să mă aducă și pe mine alături de Cornelia în Amsterdamul anilor 1600.

Cornelia este o fată de doar 14 ani, dar înțelepciunea ei a ajutat-o enorm în multe momente. Nu știu dacă și asta este ficțiune, sau copilele din zilele acelea erau chiar atât de istețe și mature. Fiind nevoită să stea mai mult pe lângă tatăl ei, să facă mâncare și treburile casei după moartea mamei, tânăra Cornelia nu prea cunoaște parte bună a orașului. Într-o zi când îi fură tabloul tatălui ei pentru al vine la îndemnurile fratelui ei, Cornelia îl întâlnește pe Carel. Diferența dintre ei este semnificativă, iar într-o lume în care verișorii se căsătoreau doar ca moștenirea să rămână tot în familie, se subînțelege că această relație nu are nici o șansă. Copil fiind își pune baza pe sentimente nu rațiune, iar când are nevoie cel mai mult de el, tânărul îi închide ușa în față.

Singurul care rămâne lângă ea în tot acest timp, este Neel, elevul tatălui ei și singurul. Nu este de mirare că a rămas când toți îl criticau pe Rembrandt pentru picturile sale, ci chiar se poate vedea de la începu că Neel este acolo pentru Cornelia. Și ea observă, dar nu bagă în seamă și are momente când fuge de el.

Când cea de-a doua persoană din familia ei moare din cauza ciumei, Cornelia fuge, iar singurul care o primește în casa lui este Nicolaes Bruyningh, unchiul lui Carel, care are un secret bine ascuns și pe care îl împărtășește cu tânăra. Este un lucru care îi poate salva viața și care îi poate transforma visele în realitate, dar îl refuză și alege să rămână ”fiica tatălui ei”.

Povestea Corneliei van Rijn este într-o continua ascensiune, iar sfârșitul este exact cum te-ai aștepta să fie. O carte frumoasă, o poveste intersantă despre decadența unui pictor renumit și puterea acestuia de ași urma destinul fără a lua în considerare posibilitatea de a fi altfel la dorința celorlalți.

3/5

” Arunc o privire spre rochia mea cafenie de lână și șorțul subțire, apoi la Tata, cu surtucul punctat cu vopsea, pătat cu bere, strâmt de stă să-i plesnească pe burtă, cu urmele însângerate de brici pe bărbie. Alcătuim o apariție ridicolă - doi cerșetori și un cărucior cu vechituri - în timp ce ne apropiem de treptele pridvorului. ”

” Mă gândesc la ziua când a venit să-și comande la el portretul un negustor de la Compania Indiilor de Est. Când a văzut tablourile de pe pereți, a spus că dorea ceva mai modern, mai neted, mai puțin încărcat cu cocoloașe. Tata a aruncat după el cu un castron, ratându-l la un fir de păr și țipând că-i dă el cocoloașe. ”

” - Contrastul între lumină și întuneric, primul principiu al picturii. Ce e lumina fără întunericul care o scoate în evidență? La fel e și cu bucuria și durerea. Cum poți savura bucuria dacă n-ai cunoscut niciodată durerea? ”

” Tata este, pentru mine, o carte închisă. El va rămâne sus, abandonat de Dumnezeu și de mine, un om bătrân cu tablourile lui. Eu voi sta jos cu rufele mele, cu cărțile și motanul. Vom exista în aceeași locuință, dar vom trăi singuri, deși nu ne despart decât niște pereți umezi, mândria noastră și trecutul nostru. ”

Reality? pff... Boooring

Caută

Mă găsiți și pe

Postări populare

Citesc

25 Books that will blow your mind

♥

♥

Blog Archive

♥

Statistici